Acest test este creat automat ca sa te ajute sa începi. Unele intrebari se pot repeta

1.

Nu este legal să se tragă:

 

 

 
 
 

2.

Este permisă urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic decât cel pe care este autorizată acţiunea de vânătoare?

 

 

 
 
 

3.

Urma-tipar a lupului se deosebeşte uşor de cea de câine de talie mare, prin:

 
 
 

4.

Care din imaginile de mai jos reprezintă porumbelul gulerat?

 

 

 
 
 

5.

Dintre cele trei simţuri miros, auz şi văz, precizaţi care sunt mai dezvoltate la urs:

 
 
 

6.

Ce specie de interes cinegetic este prezentată în imaginea de mai jos:

 

 
 
 

7.

După cel de-al doilea război mondial efectivele de capră neagră în România erau prezente în:

 
 
 

8.

În care zonă geografică a ţării se întâlnesc cele mai mari efective de “căprior de câmp” (care trăieşte toată viaţa în afara pădurii)?

 
 
 

9.

Este permisă popularea fondurilor cinegetice cu exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, provenite din import?

 

 

 
 
 

10.

Este etic a se trage în vânat „la noroc”?

 
 
 

11.

Care din imaginile de mai jos reprezintă ciocârlia de câmp?

 

 

 

 

 
 
 

12.

Vânătoarea la pândă, după asfinţitul soarelui, este admisă la:

 
 
 

13.

Care urme tipar sunt mai mari la mistreţ?

 
 
 

14.

Ce se întelege printr-un “cerb de 14 impar” ?

 

 
 
 

15.

După vânătoare, până la obţinerea rezultatelor examenelor de laborator pentru pesta porcină, mistreţii recoltaţi se păstrează astfel:

 
 
 

16.

Din stand, la vânătoarea colectivă, este permis să se tragă :

 
 
 

17.

Unde este situată rozeta la coarnele de cerb comun:

 

 
 
 

18.

Sporul anual la vulpe, la vârsta maturităţii este :

 

 

 
 
 

19.

În cazul cerbilor lopătari boncănesc:

 
 
 

20.

Dimorfismul sexual la vidră este:

 

 

 

 

 
 
 

21.

În România, ursul se poate vâna?

 
 
 

22.

Care este ce-a mai periculoasă boală ce poate fi transmisă de la vulpe la om?

 
 
 

23.

Prin evaluarea trofeelor de vânat se întelege:

 
 
 

24. Perioada de vânǎtoare la rața sulițar este:

 
 
 

25.

Cartuşele recomandate pentru vânătoarea la gâsca mare sunt cele cu alice de:

 
 
 

26.

Dimorfismul sexual la potârniche este:

 

 

 
 
 

27.

Există categorii de persoane care pot practica vânătoarea fără permis de armă categoria B?

 

 

 
 
 

28.

Unde îşi face făzăniţa cuibul?

 

 

 
 
 

29.

Vânătoarea cu câine pontator se poate practica cu succes la:

 
 
 

30.

Autorizaţia de vânătoare individuală se eliberează pentru:

 
 
 

Îtrebare 1 din 30

X
Add to cart